Ads Top

Leagoo lansează prima clonă iPhoneX cu Android

Dacă nu ești familiarizat, Leagoo este o companie chineză, foarte populară local, specializată în fabricarea de clone pentru telefoanele mobile smart inspirate după cele mai importante modele prezente pe piața internațională. Compania are venituri foarte bune în fiecare an, totuși mult sub cele ale altor companii care au investit tehnologie în propriile modele de telefoane smart, companii care sunt de asemenea mai puțin cunoscute.

Cel mai recent telefon produs de Leagoo este S9, dar acesta nu e o excepție. S8 este o altă copie, a Samsung Galaxy S8, plus multe altele. Băieții s-au mișcat foarte repede după lansarea noului iPhone, model care a fost adus foarte aproape de original, doar că nu folosește după cum te-ai fi așteptat, o clonă iOS, ci Android. Din abilitățile iPhoneX clonat de compania chineză, pe lângă sistemul de operare, face excepție și cititorul de amprente.

Leagoo S9 este o clonă aproape perfectă a iPhoneX, succesul fiind aproape garantat printre pasionații de experiențe controversate.

Cei de la Leagoo au decupat foarte bine display-ul S9, precum cel al iPhoneX, însă partea interesantă pe care am sesizat-o din imaginea de mai jos este aceea că a fost copiată inclusv interfața iOS 11, chiar și în ceea ce privește afișarea de informații în "urechile" ecranului (partea superioară), unde în drepata sunt afișate informații privind nivelul de energie al bateriei, semnalul WiFi și GSM, exact ca la iPhoneX. Camera dublă de pe spatele originalului, este aproape inconfundabilă pe clona S9 a celor de la Leagoo.

Potrivit companiei, S9 nu va costa 999% atât cât costă un iPhoneX original, prețul său fiind undeva sub 300. Prețul de 300$ este cel mai mare primit de un model de telefon clonat de compania chineză. S9 dispune de un procesor MediaTek P40, un concurent pentru Qualcomm de la Snapdragon 670, o memorie RAM de 6GB, și 120 GB spațiu de stocare. Display-ul este bazat pe un panou AMOLED de 5,85 inci, iar cele două camere video orientate vertical precum cele gândite de Apple pentru iPhoneX au o calitate de 16 MP. Evident și indiscutabil că niciodată nicio clonă nu va ajunge la performanța și calitatea iPhone, de aici și prețul exagerat în opinia multora.

După cum spuneam, băieții ăștia au clonat foarte multe modele de telefoane mobile cunoscute, fără nicio reținere.
animax.ro%20

Un comentariu:

  1. Chinezii sunt dementi. O sa-l cloneze si pe Ginghis Han ala

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.